05 Februarie 2015 - Anda Dogar

Isus a fost prins. Iuda L-a vândut cu un sărut. Petru a încercat să folosească sabia, dar Rabi l-a oprit. Toţi au fugit. Nimic nu mergea cum trebuie. Ce au făcut greşit? Totul era doar un vis. Un vis urât. Un coşmar. Ce se întâmpla?
Acum, Domnul era înăuntru. Cine ştie ce Îi făceau? El ştia că marele preot şi cei alăturaţi lui nu Îl suportau, iar acum Îl aveau la mână. Poate chiar în acea clipă ei....
- Hei! Te ştiu! Şi tu ai fost cu acest Isus din Galilea! - o slujnică din curte îi trânti aceste vorbe. Smuls din gândurile sumbre ce îl copleşeau şi abia înţelegând ce se întâmplă, Simon Petru a spus parcă fără să gândească:
- Nu ştiu ce vrei să zici! Lasă-mă în pace!
Credea că aceste vorbe îl vor scoate din necaz, dar nu s-a întâmplat aşa. Ochii nemiloşi din jur nu îi dădeau pace. Oricum pacea era ceva ce nu mai simţea de ore bune...După un timp, Petru se ridică de lângă foc şi iese în pridvor, unde era puţin mai singur. Lumina nu era prea puternică, aşa că nimeni nu avea să-L mai dea de gol. Nu a stat însă foarte mult, pentru că din nou o slujnică a strigat în aşa fel încât să audă toţi din jur:
- Oamenilor! Şi acest bărbat era cu Isus din Nazaret!
Speriat şi perfect conştient de această dată, Petru a spus cu o voce aparent încrezătoare şi supărată:
  - Vă jur, oameni buni, că nu Îl cunosc pe acest Om! 
Un bărbat din mijlocul lor i-a zis:
- E sigur că ai fost cu el. Nu mai încerca să negi. Chiar şi vorba te dă de gol!
Cu spaima în suflet, speriat de moarte, Petru a început să se apere şi să jure că nu Îl ştia pe Isus. Ce altceva putea face? Nu bine a rostit acele cuvinte, că un cocoş începu să cânte în depărtare. În acel moment şi-a amintit că Rabi îi spusese că aşa se va întâmpla. Uitase!
Doamne, ce am făcut?
Cu inima zdrobită, Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar.
Chiar dacă în grădina Ghetsimani nu a acţionat corect şi chiar dacă a fugit, lăsându-L pe Isus singur, Petru era acum în curtea marelui preot. Domnul era la interogatoriu batjocorit de nişte muritori, risca să fie prins şi totuşi, Petru era acolo. Era cât se putea de aproape de El. Stătea la foc. Cred că era îngrijorat de soarta Învăţătorului său şi dorea să afle cât mai multe noutăţi. Nu era decât un om. Un om care nu fusese transformat încă pe deplin de Duhul Sfânt. Era un om fricos. Nimic mai mult. 
Nu e de mirare că a intrat în panică în momentul în care cineva l-a recunoscut. Trist e că ucenicul marelui Creator al universului, Domnul Domnilor, s-a lăsat biruit de o simplă slujnică. Pe lângă faptul că era femeie (şi cu toţii ştim care era statutul acestora în contextul biblic), era o slujnică, o persoană deloc importantă. De frica ei şi a celorlalţi oameni, Petru a renunţat la apropierea pe care o avea cu Isus, la lumina şi căldura focului, pentru a ieşi în pridvor, unde totul era mai rece, mai întunecos. Deşi nu Îl putea vedea atât de aproape ca şi din curte, era încă acolo. 
Priviţi ironia situaţiei. Parcă n-a fost suficient că a fost umilit de o slujnică, pentru că în pridvor a venit alta la el şi i-a spus acelaşi lucru. În mod neaşteptat, Petru se leapădă iar de Domnul şi de frică ajunge chiar să  jure că nu Îl cunoşte. 
Auzind cântul cocoşului, ucenicul şi-a amintit vorbele Învăţătorului său, dar degeaba. Deja faptul a fost consumat. Cuprins de disperare, iese afară şi plânge cu amar. De aici, contactul cu Isus era aproape imposibil. ”Afară” era un loc periculos pentru Petru. Putea ajunge ca Iuda, însă Domnul s-a rugat pentru el cu ceva timp înainte, pentru ca să nu i se piardă sufletul. 
Ce aş vrea să învăţăm din această întâmplare a vieţii ucenicului, este că atunci când nu suntem atenţi putem cădea foarte repede. Tristeţea e că suntem doborâţi de lucruri mărunte şi aparent nesemnificative. Din curte putem ajunge în pridvor şi de acolo afară. Trecerea va fi treptată, aproape insesizabilă. Să ne rugăm ca Domnul să ne ţină strâns în mâna Lui puternică, pentru că acolo suntem protejaţi. E singurul loc în care suntem în siguranţă!

« Bucuria

Credinţa »