22 August 2015 - Corneliu Matei

 „Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, ... Împotriva acestor lucruri nu este lege.”(Galateni 5:22-23)
Ferice de creştinul care îşi pune singur limite, cu scopul de a-l feri de păcat şi este conştient că în cunoaşterea lui Dumnezeu şi mai apoi în trăirea în voia Lui nu sunt admise graniţe şi şabloane. Îndrăznesc să afirm aceasta, deoarece noi slujim un Dumnezeu infinit în ceea ce priveşte dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, sfinţenia, dreptatea etc. şi prin urmare, în încercarea noastră de a-L imita, trebuie să fim dispuşi să cunoaştem şi pe urmă să experimentăm noi înşine multiplele dimensiuni ale acestora. 
Există un traseu al păcatului, pe care dacă-l identificăm şi-l restricţionăm sever nu ne mai poate afecta. Să privim dar, la limitele pe care ar trebui să ni le impunem pentru a fi scutiţi de păcat şi de consecinţele acestuia. 
Limita audio-vizuală. Din multitudinea de surse ce ne asaltează mintea prin aceste două simţuri, noi trebuie să fim foarte selectivi şi să alegem foarte bine ce permitem să intre în inima noastră. Înţeleptul Solomon afirma că ochiul nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind. În faţa acestei realităţi, noi avem de dus o luptă crâncenă pentru puritate audio-vizuală. 
Limita intelectuală. Profetul Isaia ne pune în faţă două categorii de oameni: mişelul nebun, care gândeşte răul pentru a lucra în chip nelegiuit faţă de Domnul şi semenii lui, şi omul neprihănit care face planuri alese şi stăruie în împlinirea lor. Cele mai multe lucruri pe care le realizăm sunt premeditate; de aceea gândirea, memoria, imaginaţia trebuie să fie folosite într-un scop nobil. 
Limita acţiunii. Noi suntem foarte responsabili pentru ce spunem, ce locuri frecventăm, cu ce persoane ne asociem şi ce activităţi desfăşurăm. Când vorbim de cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să admitem că nu vom putea să-L cuprindem niciodată în înţelegerea noastră şi că înţelept este omul care în mod permanent se lasă surprins de măreţia lui Dumnezeu. Noi ştim prea bine că Dumnezeu se descoperă treptat oamenilor. Unii oameni au crezut că L-au descifrat, că Dumnezeu poate fi înţeles pe deplin, dar până la urmă s-a dovedit că este mai mare şi mai mult decât crezuseră iniţial. 
Nu este nici o noutate pentru noi că între Dumnezeul infinit şi omul finit vor exista întotdeauna diferenţe pentru că El deţine unele atribute pe care noi nu le vom avea niciodată; spre exemplu omniprezenţa, omnipotenţa, omniscienţa, etc şi că din acest punct de vedere noi vom fi mereu limitaţi. Dar putem fi nelimitaţi în alte aspecte, cum ar fi în a iubi, în a ierta, în a ne bucura, în a ne ruga, în a trăi dependenţi de Dumnezeu, în a trăi o viaţă sfântă, etc. 

« Lucruri pentru inimă şi suflet...

Să mori pentru Hristos »