16 Octombrie 2012 - Doru Hriscu

Încrede-te în Domnul... din toată inima ta!

De o săptămână nu-mi dă pace acest gând: încrederea în Dumnezeu, între fariseism şi „nebunie”. Ne este aşa de uşor să vorbim despre „a te încrede în Dumnezeu” când  e vorba să dăm sfaturi altora, dar când trebuie noi să ne încredem în Dumnezeu... parcă nu mai e „aşa simplu”. Începem să găsim tot felul de scuze care mai de care mai ridicole, altele mai „teologice” invocând ba „voia lui Dumnezeu”, ba că „inima e nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9) etc.

Şi totuşi... oricum am privi noi inima, Dumnezeu ne „ridică la fileu” o provocare... „Fiule... dă-mi inima ta...” (Prov. 23:26). De aici porneşte totul: dacă nu i-am dat lui Dumnezeu inima mea, NICIODATĂ nu mă voi putea încrede în El. Testul suprem al dedicării noastre totale în „braţul Domnului” este tocmai acesta: încrederea! Să ai încredere că Dumnezeu îţi vrea binele şi numai binele (dacă Îl iubeşti! – Rom. 8:28b) chiar şi atunci când nu ţi se pare că ar fi aşa, chiar şi atunci când nu vezi nici o logică în dreptatea lui Dumnezeu care te lasă să suferi nevinovat (Gen. 39) după ce ţi-a făcut şi câteva promisiuni „de viitor” (Gen. 37). Şi totuşi, „El rămâne credincios” (2Tim. 2:13) indiferent de imposibilitatea circumstanţelor (Gen. 41).

Rămâne dar peste veacuri strigarea lui Elifaz: „Împrieteneşte-te, deci, cu Dumnezeu...”. Iar Isus continuă oarecum această idee asigurându-ne că, atunci când noi facem partea noastră, nici El nu rămâne indiferent: 

„Ioan 15:14,15  Voi Sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”

P.S. Eşti prietenul lui Dumnezeu? Te poţi încrede în El din toată inima ta, fără rezerve?
Doamne-ajută!

« Lecții în vreme de tranziție

Mai sună viitorul? »