01 Noiembrie 2014 - Mihaela Tarmure

În fiecare zi se nasc în mintea noastră mii de gânduri şi nenumărate întrebări. Sunt întrebări menite să clarifice situaţii şi să spulbere temeri: De ce? Când? Cum? Acestea sunt întrebările care ne frământă cel mai mult, dar şi cele mai frecvente pe care I le adresăm lui Dumnezeu şi o facem pentru că nu ne place incertitudinea, nu ne place ,,să nu deţinem” controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă şi pentru că sperăm ca răspunsurile să ne ajute şi să ne motiveze să mergem mai departe.
Îl întrebăm pe El, pe singurul care ştie totul şi deţine controlul şi e bine că facem aşa. E bine să-I adresăm întrebările noastre. El nu se supără şi nu este deranjat de ele pentru că ştie din ce suntem făcuţi. El ştie că suntem ţărână, ştie cât suntem de slabi şi de neputincioşi, dar aşteaptă să facem aceasta cu o atitudine de smerenie şi nu de ceartă.
Noi întrebăm şi Dumnezeu ne răspunde, dar se pare că răspunsurile Lui nu vin atunci când vrem noi şi nu sunt întotdeauna ce ne dorim să fie, iar lucrul acesta ne determină să întrebăm din nou: De ce? Când? Cum?
Toată emoţia şi motivaţia aşteptării, acceptarea voii Lui mai presus de a noastră, recunoaşterea dependenţei faţă de El şi creşterea încrederii noastre în El ar putea fi răspunsurile Lui Dumnezeu, deşi uneori noi nu le vedem aşa şi nici nu sunt cele pe care le aşteptăm. Gândurile noastre, nu sunt gândurile Lui, timpul nostru nu e timpul Lui, iar modul în care El lucrează e de neînţeles pentru noi.
Posibil ca aici pe pământ să nu primim răspunsuri la toate întrebările noastre, dar cred că atunci când vom fi în cer vom avea toate răspunsurile, adevăratele răspunsuri. Le vom vedea mult mai clar şi Îi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru modul în care El a ales să ne răspundă, sau nu, şi pentru că a lucrat cum a fost cel mai bine şi mai înţelept pentru noi.

« Bucură-te neîncetat în Isus Hristos!

La loc larg »