31 Decembrie 2013 - Nelu Filip

Astăzi am văzut pe facebook fotografia unui vechi prieten, care locuiește peste ocean. Fotografia m-a făcut să tresar, deoarece sub ea era scris: ”împreună cu fiul meu, Joel, și soția sa Melinda”. Pe acest Joel îl știam a fi mezinul familiei lor, un copilaș de numai câțiva anișori și iată-l acum având-o alături pe soția sa. Asta m-a făcut să tresar. A trecut atât de repede timpul încât Joel a crescut,  s-a căsătorit și eu nici nu mi-am dat seama că timpul a trecut și peste mine cu tăvălugul său greu.

Da, timpul trece și șe varsă în marele ocean al veșniciei și noi nici nu băgăm de seamă că trecem și noi odată cu el. Sfârșitul anului ne obligă să ne aducem aminte că suntem trecători și Dumnezeu este interesat să ne vadă că față în față cu trecerea timpului și cu trecerea noastră învățăm să prețuim valorile veșnice. De altfel, în Cuvântul său, Dumnezeu ne cheamă în repetate rânduri să ne aranjăm corect prioritățile și să avem în vedere căutarea cu prioritate a lucrurilor care durează, nu a celor care trec.

Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:17)

Lumea trece. Trăind în această lume suntem adesea înșelați să credem că trebuie să fim bine ancorați în ea, însă tocmai aici ne înșelăm amarnic. Este ca și cum ți-ai căuta sprijin pe nisipuri mișcătoare, care pentru o vreme îți dau impresia că ai un suport solid sub picioare, urmând ca apoi, tocmai ceea ce ai sub picioare să fie capcana care te prinde și te trage la fund. Nimic nu este mai nesigur ca lumea. Ea ne crează adesea iluzia trăiniciei, ne determină să ne facem loc în ea ca și cum în ea se găsește răspuns pentru toate nevoile noastre. 

Scriptura însă este foarte clară, arătându-ne că soarta lumii este pecetluită din perspectiva lui Dumnezeu. Așa cum a trecut lumea din vremea lui Noe, așa va trece și lumea de astăzi, deoarece judecata lui Dumnezeu asupra ei a fost rostită. Calamitățile naturale despre care auzim adesea, nu sunt decât avertismente menite să ne ajute să nu uităm că există în planul lui Dumnezeu o zi a socotelilor cu această lume. Din acest motiv este important să înțelegem că nu lumea aceasta trecătoare este locul în care trebuie să ne ancorăm viața, ci sprijinul nostru trebuie să fie Dumnezeu, care rămâne veșnic.

Pofta lumii trece. Ispita pe care lumea o aduce asupra fiecăruia dintre noi este aceea de a căuta să ne conformăm modelelor de viață oferite de ea. Oamenii sunt într-o adevărată competiție a devenirii sau a posedării pe baza criteriilor pe care lumea le stabilește.

Pofta lumii este tocmai ambiția de a fi ca cineva anume, sau de a avea ce are cineva anume și asta îi pune pe bieții oameni la munci mai mari decât cele ale lui Sisif. În realitate această poftă a lumii este o fatamorgana pe care nu o poți ajunge niciodată pentru că niciodată pofta lumii nu poate fi satisfăcută. Lumea așează mereu noi și noi modele, noi și noi ținte de atins și zădărnicia este semnul sub care își trăiesc viața toți cei ce se lasă mânați de această poftă a lumii. Cu pumnii goi, într-o zi vor sta dezamăgiți toți acei care lasă ca pofta lumii să le dea direcție în viață.

Cei care își propun însă să fie flămânzi și însetați după Dumnezeu și după neprihănire au această promisiune, că vor fi săturați.

Cine face voia lui Dumnezeu rămâne. După cum Dumnezeu rămâne, tot așa cei care se conformează voiei sale, vor rămâne și ei. Trăirea pentru lume va aduce mai devreme sau mai târziu dezamăgire. Urmarea modelelor lumești de viață aduce la sfârșit un gust amar și un dureros sentiment al zădărniciei, dar trăirea după voia lui Dumnezeu aduce adevărata satisfacție și bucurie.

Timpul trece nemilos de repede și mai devreme decât credem noi vom sta față în față cu Marea Trecere și vom intra în dimensiunea veșniciei. Acolo vom culege ceea ce am semănat aici. De am semănat lucruri trecătoare aici, săraci vom fi acolo, pentru că nu vom avea ce secera acolo, dar de vom semăna lucruri durabile, bogați vom fi acolo. De vom investi totul în lume și în pofta ei, vom trece odată cu lumea și vom avea în veșnicie soarta lumii, dar de vom investi în ascultarea de voia lui Dumnezeu și de vom căuta să fim în voia lui, El ne va îmbogăți prin harul său pentru vecii vecilor.

La capăt de an suntem chemați să ne evaluăm investițiile. Sunt ele plăcute lui Dumnezeu cel veșnic sau sunt plăcute doar lumii trecătoare?

« Slujiţi-vă unii altora în dragoste

Sfertul academic și Biserica »