12 Decembrie 2015 - Mihaela Tarmure

Întârziem la o întâlnire şi obişnuim să ne scuzăm faţă de cei care ne aşteaptă. Facem un lucru greşit şi poate plini de regrete, ne prezentăm scuzele celor faţă de care am greşit. Cădem într-o ispită, păcătuim şi apoi cu durere şi mustrări de conştiinţă ne ducem înaintea lui Dumnezeu implorând iertare. Greşeli mici sau mari, păcate chiar, făcute din neştiinţă sau nu, pentru toate găsim scuze. Cineva e de vină; altcineva, nu noi; împrejurările nefaste, oamenii, lipsurile etc.
Putem numi o mulţime de factori care au determinat acţiunile şi greşelile noastre. Nu spun că scuzele nu pot fi reale sau sincere, ci că trebuie să facem o mare distincţie între scuze şi explicaţii. E adevărat, orice atitudine sau acţiune de-a noastră poate fi explicată, dar nu toate pot fi scuzate. Putem fi constrânşi de o slăbiciune să cădem într-o ispită. Putem acţiona pe baza trecutului nostru lipsit de afecţiune, căutând-o în locuri nepotrivite. Putem trăi încătuşaţi în dependenţe care distrug şi trupul şi sufletul, pentru că nu ştim să trăim altfel. Cineva sau ceva ne-a rănit, sau ne-a făcut o nedreptate. Undeva, cândva s-a întâmplat ceva şi asta se reflectă în comportamentul nostru. Fiecare avem o poveste de spus. Cu toţii putem oferi scuze şi explicaţii, dar dacă stăm să ne gândim sincer la modul în care ne trăim viaţa vom constata că folosim explicaţiile pe post de scuze. Din păcate, de cele mai multe ori explicaţiile rămân doar atât: simple explicaţii. Nu putem scuza foarte multe din lucrurile pe care le facem, dar credem că explicând împrejurările scuzăm şi consecinţele. Nu, nu este aşa. Ne-am obişnuit doar să facem astfel, pentru că toţi ceilalţi o fac.
În faţa oamenilor explicaţiile pot fi şi scuze în acelaşi timp, dar înaintea lui Dumnezeu nu e la fel. De ce? Pentru că păcatul nu poate fi scuzat. Explicat da, dar nu scuzat. Atunci când stăm înaintea Lui, nu putem să facem altceva decât să ne recunoaştem adevărata stare. Dumnezeu ştie că suntem slabi şi neputincioşi, El ştie trecutul nostru, ne ştie luptele şi frământările. El cunoaşte ,,explicaţiile” noastre şi Îşi arată mila şi dragostea faţă de noi. Dar tot El ne-a asigurat toate resursele necesare pentru trăirea unei vieţi sfinte şi biruitoare. 
La Golgota, prin jertfa lui Isus Cristos, a fost împlinit totul. Atât iertarea păcatelor şi mântuirea noastră, cât şi poziţionarea noastră în biruinţa câştigată de El. Totul depinde de noi, de credinţa noastră şi de ce facem cu ceea ce El a făcut deja pentru noi. Să ne gândim cu atenţie la modul în care stăm înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu, precum şi la ce folosim ca să ne justificăm alegerile şi acţiunile: scuze sau explicaţii?

« De trei ori ai Lui

Pietre vii în Hristos »